Prezentare
Detalii
Mă rog ca Dumnezeu să folosească această carte ca să te motiveze şi să te echipeze să-ţi ajuţi copiii să dezvolte convingeri sănătoase cu privire la credinţa lor.
-- din Cuvânt înainte de SEAN MCDOWELL, DR., Biola University, profesor, vorbitor şi autor
Dorinţa ta e să le transmiţi mai departe copiilor tăi credinţa. Dar în lumea noastră, care e din ce în ce mai sceptică şi mai ostilă, cum poţi oare să îi pregăteşti pentru provocările şi îndoielile cu care se vor confrunta în mod inevitabil? Cu o voce prietenoasă, de la părinte la părinte, Natasha Crain aduce claritate în această privinţă, purtându-te de-a lungul a treizeci de conversaţii esenţiale despre Dumnezeu, pe care părinţii şi copiii trebuie să le poarte în ziua de azi, printre ele numărându-se discuţii despre
EXISTENTA LUI DUMNEZEU
ŞTIINŢA Şl DUMNEZEU
NATURA LUI DUMNEZEU
CREDINŢA ÎN DUMNEZEU
SCHIMBAREA PE CARE 0 ADUCE DUMNEZEU
Fiind organizată în aşa fel încât fiecare capitol clădeşte capitolul anterior, cartea aceasta oferă o experienţă de învăţare cumulativă potrivită pentru acasă, clasele de la biserică, grupurile de tineri, grupurile mici şi acasă. Fiecare capitol are un ghid de conversaţie, iar conţinutul poate fi adaptat pentru folosirea la copii cu vârste începând de la clasele primare şi până la liceu.
"Hei, părinţi! Vreţi să reduceţi şansele copilului vostru de a urma mulţimea până la punctul de a-L respinge pe Cristos şi valorile şi adevărurile pe care le preţuiţi atât de mult? Atunci aveţi nevoie de conversaţiile pe care Natasha Crain le-a descris atât de genial în această carte. Scutiţi o inimă frântă de mai târziu, citind şi luând seama la această carte acum!"
-- FRANK TUREK, PhD, preşedinte al CrossExamined.org şi autor al cărţilor I Don't Have Enough Faith to Be an Atheist şi Stealing from God
"Nu mă pot gândi la o carte mai relevantă sau mai necesară pentru părinţii care cresc copii în cultura zilelor noastre. Această carte cu temă apologetică îi va conduce pe părinţi să poarte conversaţii de importanţă crucială, care vor fi de ajutor în a-i creşte şi a-i călăuzi pe copii să fie toată viața urmaşi ai lui Cristos."
-- KRISTEN WELCH, autoarea cărţii Raising Grateful Kids in an Entitled World
NATASHA CRAIN e bloggeriţă, autoare şi vorbitoare cu popularitate, pasionată de echiparea părinţilor creştini pentru a-şi creşte copiii cu înţelegerea felului în care să-şi susţină şi să-şi apere credinţa într-o lume tot mai secularizată. Are propriul blog, Christian Mom Thoughts, şi este autoarea cărţii Keeping Your Kids on God's Side. Crain locuieşte în sudul Californiei împreună cu soţul ei şi cei trei copii.
Informatii suplimentare
Informatii suplimentare
Cod | 27470 |
---|---|
Autor | Natasha Crain |
Editura | Carmel Print |
Nr. pagini | 310 |
Dimensiuni | 16 x 23 cm |
Anul publicarii | 2021 |
Seria | Nu |
Volum | Nu |
Colectie | Nu |
Editia | I |
Coperta | flexibila |
Legare | brosare |
Limba | Romana |
ISBN | Nu |
Comentarii
Scrie propriul tau comentariu.
Numai utilizatorii inregistrati pot evalua si scrie comentarii. Pentru a evalua si comenta, te rugam sa te autentifici sau sa-ti creezi cont.