Indrazneste sa disciplinezi

Un bestseller clasic pentru o generatie noua de parinti si educatori

Peste 3 milioane de exemplare in limba engleza vandute!

Multi dintre cei ce sunt parinti azi au crescut fara a avea modele sanatoase in familiile lor. Ei nu au o viziune clara a ceea ce inseamna a fi un tata bun sau o mama buna. Incotro isi pot indrepta atentia acesti parinti pentru a invata cum sa-si creasca copiii?
In cartea "Indrazneste sa disciplinezi", dr. James Dobson ofera resurse practice si incurajatoare pentru mamele si tatii de azi. In ea se da mult mai mult decat sfaturi pentru cresterea baietilor si a fetelor. Dr. Dobson a conceput o strategie -- o filozofie a cresterii copiilor -- care ii va ajuta pe parinti sa-si inteleaga copiii si sa stie cum sa se ocupe de provocarile zilnice pe masura ce ele apar.
Metoda de abordare a cresterii copiilor se bazeaza pe sistemul de valori traditional iudeo-crestin care are o vechime de peste 2000 de ani. Copiii sanatosi si fericiti provin din familii in care parintii au realizat un echilibru intre dragoste si control. A cadea in oricare din extreme inseamna a crea probleme copiilor a caror crestere ne-a fost incredintata.

Dr. JAMES DOBSON este fondator si presedinte al Focus on the Family, o organizatie nonprofit al carei program radio este auzit zilnic de peste 200 de milioane de oameni. Psiholog autorizat, consilier marital, consilier de familie si pedopsiholog, dr. Dobson este autorul a numeroase carti dedicate protejarii familiei, ce au devenit bestselleruri. El si sotia lui, Shirley, au doi copii adulti si locuiesc in Colorado Springs, Colorado.

CUPRINS

UNU. Provocarea
DOI. Despre buna crestere si copilul tau
TREI. Mai multe despre buna crestere a copiilor
PATRU. Intrebari si raspunsuri
CINCI. Uneltele miraculoase, partea 1
SASE. Uneltele miraculoase, partea 2
SAPTE. Disciplina invatarii
OPT. Obstacolele in calea invatarii, partea 1
NOUA. Obstacolele in calea invatarii, partea 2
ZECE. Disciplina in formarea moralitatii
UNSPREZECE. Cateva cuvinte pentru mame
ANEXA. O scurta prezentare a drogurilor si a consumului acestora pe intelesul parintilor
Note

UNU

Provocarea

Aceasta este o carte despre copii si despre cei care ii iubesc. Prima editie a fost scrisa la inceputul anilor 70, pe cand eram profesor de pediatrie la University of Southern California School of Medicine. Copiii nostri erau inca prescolari, lucru ce facea ca acordarea unor sfaturi cu privire la cresterea copiilor sa constituie un demers riscant. Era ca si cum un antrenor s-ar lauda in primul sfert de ceas cu privire la modul in care se asteapta sa castige jocul. Cu toate acestea, vazusem destul de multe in activitatea mea didactica si profesionala pentru a-mi dezvolta unele convingeri puternice despre cum ar trebui crescuti copiii si ce anume au nevoie sa primeasca de la parintii lor.
Au trecut mai mult de 20 de ani din momentul in care am inceput sa scriu cartea "Indrazneste sa disciplinezi", iar de atunci aceasta s-a vandut in peste doua milioane de exemplare. Trecerea timpului mi-a largit orizontul si, nadajduiesc eu, mi-a cristalizat viziunea. Am lucrat cu mii de familii si am studiat teoriile despre cresterea copiilor emise de multe autoritati in domeniu si de colegii mei de breasla... Copiii mei au trecut de perioada adolescentei si si-au intemeiat propriile familii. Asadar, e un privilegiu special pentru mine sa dau acum ceasul in urma si sa revad temele pe care le-am abordat intaia data cu atat de multi ani in urma.
Cineva s-ar putea astepta ca parerile mele despre dezvoltarea si cresterea copiilor sa fi evoluat semnificativ in anii care s-au scurs. Lucrurile nu stau asa. Fireste, contextul social in care a fost redactata publicatia originala Indrazneste sa disciplinezi s-a schimbat spectaculos, motiv pentru care lucrarea de fata a trebuit revizuita si extinsa. Revolutia studentilor care s-a dezlantuit pe la sfarsitul anilor 60 si inceputul anilor 70 s-a stins. Woodstock si Razboiul din Vietnam sunt amintiri indepartate si campusurile studentesti sunt din nou linistite si mai putin rebele. Dar copiii nu s-au schimbat, nici nu se vor schimba vreodata. Sunt chiar mai convins acum ca principiile corecte cu privire la cresterea copiilor sunt eterne, deoarece isi au originea in Creatorul familiei. Ideile inspirate din textul Scripturii au fost transmise generatii de-a randul si sunt la fel de valabile pentru secolul XXI precum erau pentru strabunii nostri. Din nefericire, multi dintre parintii de azi nu au auzit niciodata despre aceste principii pastrate si validate in decursul istoriei si nu au nici cea mai vaga notiune cu privire la ce incearca sa realizeze in caminul lor.
Nu o voi uita niciodata pe una dintre mamele aflate in aceasta situatie care mi-a cerut ajutorul in a face fata personalitatii sfidatoare a fetitei ei in varsta de trei ani, Sandy. Ea a inteles ca prichindelul de fetita a invins-o in inclestarea pentru suprematie a vointelor, iar copilul a devenit un tiran si un dictator. In dupa-amiaza de dinaintea discutiei noastre s-a petrecut un incident tipic pentru modul cum opera Sandy. La ora de somn, mama (pe care o voi numi doamna Nichols) a culcat-o pe fetita, dar stia ca era putin probabil ca ea sa stea in pat. Sandy nu era obisnuita sa faca ceva ce nu avea chef si in acea dupa-amiaza somnul nu era pe lista ei de lucruri amuzante de facut.
Totusi, in aceasta imprejurare, fetita era mai interesata sa se impotriveasca mamei ei mai mult de dragul conflictului, decat din dorinta de a i se face pe plac. Sandy a inceput sa tipe. A tipat destul de tare pentru a-i supara pe toti vecinii, intinzand la maximum nervii doamnei Nichols. Apoi, cu lacrimi in ochi, fetita a cerut diferite lucruri, printre care si un pahar cu apa. La inceput, doamna Nichols a refuzat sa-i indeplineasca cererile, dar a cedat cand tipetele lui Sandy au atins din nou o intensitate maxima. Cand a primit paharul cu apa, fetita poznasa l-a dat in laturi, refuzand sa bea pentru ca mama ei nu i l-a adus destul de repede. Doamna Nichols i-a tot oferit apa cateva minute in sir, dupa care i-a spus ca o va duce inapoi in bucatarie daca Sandy nu o va bea pana numara la cinci.
Sandy a pus paharul la gura si a asteptat numaratoarea: "trei... patru... cinci!" In timp ce doamna Nichols a apucat paharul si se indrepta spre bucatarie, fetita a tipat dupa apa. Sandy s-a tot jucat "uite-o, nu-i" cu mama ei hartuita pana s-a plictisit. Doamna Nichols si fiica ei sunt printre multele victime ale unei filozofii ilogice si lipsite de rezultate practice aplicate in cresterea copilului, care a dominat multa vreme literatura de specialitate. Aceasta mama citise ca, in cele din urma, un copil va raspunde ratiunii si rabdarii, ignorand necesitatea unei autoritati ferme. Fusese sfatuita sa incurajeze razvratirea copilului deoarece aceasta oferea o pretioasa eliberare a ostilitatii. A incercat sa aplice recomandarile expertilor care sugerau sa verbalizeze sentimentele copilului in momentul de conflict: "Vrei apa, dar esti furioasa pentru ca ti-am adus-o prea tarziu", "Nu vrei sa duc apa inapoi la bucatarie", "Nu-ti place de mine pentru ca te-am pus sa te culci." De asemenea, fusese invatata ca ciocnirile dintre parinte si copil trebuie percepute ca neintelegeri sau ca diferente de opinie.
Din nefericire, doamna Nichols si sfatuitorii ei greseau! Ea si copilul ei nu se confruntasera cu nicio simpla diferenta de opinie: ea fusese provocata, batjocorita si sfidata de fiica ei. Nicio discutie deschisa nu putea rezolva aceasta confruntare directa deoarece problema reala nu avea de-a face cu apa sau cu somnul sau cu alte aspecte ale situatiei respective. Semnificatia reala din spatele acestui conflict si a altor sute era aceasta: Sandy respingea cu nerusinare autoritatea mamei ei. Modul in care doamna Nichols a abordat aceste confruntari urma sa determine natura viitoarei lor relatii, mai cu seama in perioada adolescentei.
S-a scris mult despre pericolele disciplinei aspre, tiranice, neiubitoare; aceste avertismente sunt valide si ar trebui sa li se acorde atentie. Consecintele disciplinei tiranice au fost citate insa ca justificare pentru a abandona pozitia de conducere. Acesta e un lucru nesabuit. Sunt momente cand un copil cu vointa puternica isi va strange pumnii micuti si isi va infrunta parintii obligandu-i sa ii accepte provocarile. El nu este motivat de frustrare sau de ostilitate interioara, asa cum se presupune adesea. El doar doreste sa stie care sunt limitele si cine este in masura sa le stabileasca.
Multi specialisti bine intentionati au fluturat steagul tolerantei, dar nu au oferit nicio solutie pentru problema sfidarii care se impune ca o consecinta imediata. Au subliniat importanta intelegerii pe care un parinte o acorda copilului, iar eu sunt de acord cu ea. Dar trebuie sa le spunem copiilor ca si ei au cateva lucruri pe care trebuie sa le invete despre parintii lor!
Doamna Nichols si cei contemporani ei trebuie sa stie cum sa stabileasca limite si ce sa faca atunci cand copilul manifesta un comportament sfidator. Aceasta activitate de disciplinare trebuie sa aiba loc in contextul dragostei si al afectiunii, lucru pe care unii parinti il socotesc dificil deoarece percep aceste roluri ca fiind contradictorii. Indrazneste sa disciplinezi se adreseaza in parte acestui aspect vital al cresterii unor copii sanatosi, respectuosi si fericiti.
Termenul "disciplina" nu se limiteaza la contextul confruntarii si nici aceasta carte nu il reduce la acest cadru. Copiii au totodata nevoie sa fie invatati auto-disciplina si comportamentul responsabil. Ei trebuie ajutati sa invete cum sa faca fata provocarilor si obligatiilor vietii. Trebuie sa invete arta autocontrolului. Ar trebui sa fie echipati cu taria personala necesara pentru a-si indeplini cerintele impuse de scoala pe care o frecventeaza, de grupul de prieteni, iar mai tarziu, de responsabilitatile vietii de adult.
Sunt unii care cred ca aceste lucruri nu pot fi invatate -- ca tot ceea ce putem face este sa nu incurajam opozitia din partea copiilor, evitand obstacolele in anii lor de formare. Sustinatorii acestei filozofii de genul laisser-faire ar recomanda ca celor mici sa le fie permis sa aiba rezultate slabe la scoala, daca ei asta vor... sau sa le fie permisa dezordinea in propriile camere... sau sa-si infometeze catelusii.
Eu resping aceasta idee si am strans suficiente dovezi ca s-o combat. Copiii se dezvolta cel mai bine intr-o atmosfera de dragoste autentica si de disciplina inteleapta, consecventa.
Intr-o perioada in care consumul de droguri, imoralitatea, bolile cu transmitere sexuala, vandalismul si violenta sunt larg raspandite, nu putem depinde de speranta sau de sansa de a modela atitudinile critice pe care le pretuim la copiii nostri. Indulgenta exagerata nu doar ca a esuat ca alternativa de crestere a copiilor, ci a rezultat intr-un dezastru pentru cei care au aplicat-o.
Cand este aplicata corect, disciplinarea cu dragoste da rezultate! Ea stimuleaza afectiunea tandra, care este posibila prin respectul reciproc dintre parinte si copil. Ea construieste o punte peste prapastia ce altfel ar separa membrii familiilor care ar trebui sa isi arate dragoste si respect unul celuilalt. Disciplinarea cu dragoste Ii permite Dumnezeului stramosilor nostri sa devina cunoscut copiilor nostri iubiti. Le permite educatorilor sa-si faca datoria in clasele de elevi pe care le au in grija. Incurajeaza copilul sa-si respecte semenii si sa se comporte ca un cetatean responsabil si constructiv.
Dupa cum ne-am putea astepta, exista un pret care trebuie platit pentru obtinerea acestor beneficii: se cere curaj, perseverenta, convingere, silinta si eforturi entuziaste. Pe scurt, un parinte trebuie sa indrazneasca sa disciplineze intr-un cadru al dragostei totale. In capitolele urmatoare vom discuta metodele prin care se poate realiza aceasta disciplinare.