Biblia din perete

Aceasta este o poveste adevărată despre un om care a respins în mod repetat Biblia, ce i-a fost oferită în dar. Întâmplările se petrec în orașul Glarus din frumoasa Elveție și în nordul Italiei, în secolul al XIX-lea.

Sperând să scape de Biblie, Antonio o îngropă într-un zid de cărămidă. Iar în urma unui incendiu distructiv și a modul uimitor cum Dumnezeu dirijează lucrurile, aceeași Biblie se întoarce la el, într-un moment în care el este mai înclinat să asculte Cuvântul lui Dumnezeu.

O poveste care i-a învățat pe mulți despre puterea Cuvântul lui Dumnezeu și să fie recunoscători pentru privilegiul de a-l avea.

Cartea include, de asemenea, o a doua poveste, Strângerea holdelor, care se adresează inimilor noastre pentru a învăța să fim mulțumitori pentru numeroasele binecuvântări cu care Dumnezeul nostru ne umple în mod constant viața.


1. Antonio și Biblia sa

La începutul verii anului 1856, Antonio, un tânăr zidar plin de viață și glumeț, plecă din cantonul elvețian Tessin (astăzi cunoscut sub numele Ticino), să-și caute de lucru. Tânărul își împachetă uneltele și hainele într-o boccea pe care o agăță de un băț ce-l ducea pe umăr. El traversă munții către partea germană a Elveției.

În timp ce mergea pe potecile munților, întâlni o femeie. Ea îi vorbi și îi dărui o Biblie în italiană. Femeia îl rugă să o citească, spunându-i că era Cuvântul lui Dumnezeu și că îi va arăta calea către viața veșnică.

Antonio luă cartea șovăitor. Nici măcar nu-i mulțumi femeii, iar înainte să-și vadă mai departe de drum, o îndesă în boccea. Câteva gânduri tulburătoare își făcură loc în mintea sa.

Preotul din satul lui îl avertizase adeseori cu privire la pericolul din orașele protestante. Acesta îi spuse lui Antonio și prietenilor săi: Să nu citiți niciodată Cartea ereticilor. E distrugătoare de suflete!

În acea perioadă de timp, neîncrederea își făcuse loc printre diversele confesiuni religioase. Majoritatea locuitorilor de prin acele părți ale lumii, aparțineau bisericii romano-catolice. Martin Luther, un preot romano-catolic, ajunse să înțeleagă învățăturile Bibliei într-un mod diferit față de cei din biserica sa. El începuse să vorbească împotriva învățăturilor Bisericii Catolice, de aceea biserica Romano-Catolică îi numiră pe Luther și pe urmașii săi protestanți. Chiar și în ziua de astăzi bisericile care urmează învățăturile lui Luther poartă numele de protestante.

Majoritatea preoților pe care îi cunoștea, îl avertizaseră pe Antonio cu privire la Biblie. Îi spuseseră că Biblia era periculoasă pentru cei neștiutori de carte și că citirea ei l-a dus în rătăcire chiar și pe Martin Luther, un preot catolic! Acum, el căra acea „carte periculoasă” în bocceaua lui. Antonio se hotărî să scape de ea cât mai repede. După o scurtă bătălie ce se dădu în mintea lui, neștiind dacă să o arunce imediat sau să aștepte un moment mai potrivit, decise să aștepte.

Tânărul își continuă drumul până ajunse în micuțul și frumosul orășel elvețian, Glarus. Nu dură mult și își găsi de lucru alături de câțiva consăteni de ai săi.

Antonio lucra la o clădire frumoasă, nouă. Într-o zi pe când așeza cărămizi, ajunse la un gol în zid. Trebuia să pună ceva acolo. Deodată îi veni în minte o idee strălucită: va umple golul cu Biblia pe care oricum nu avea nicio dorință să o păstreze.

— Și, vom vedea dacă diavolul se va grăbi s-o scoată de aici! exclamă el râzând.

Compatrioții săi, care lucrau cu el, considerară ideea lui minunată și amuzantă, așa că Antonio o și puse în practică. Luă Cartea din boccea și încercă să o îndese în acel gol, dându-i și câteva lovituri puternice cu ciocanul. Loviturile lăsară urme adânci în copertă. Prietenii săi strigau entuziasmați în timp ce Antonio forță Biblia în acel gol și o acoperi cu ciment.

Iarna bătea la ușă și nu se mai putea zidi la clădire. Astfel că oamenii făcură cale întoarsă spre locurile natale. Majoritatea dintre ei nu prea mai aveau bani, fiindcă îi risipiră pe băutură.