Bărbatul răscumpărat

Noi ne învățăm întotdeauna copiii, fie că suntem conștienți de acest lucru sau nu, pentru că ei citesc mereu „cartea” vieții noastre. Pe lângă Biblie, viața voastră este cea mai importantă „carte” pe care copiii voștri o vor citi vreodată. 

Am fost ajutat de ilustrația unui tânăr pianist foarte talentat, care își făcea debutul într-o sală celebră. A cântat strălucit și a fost răsplătit cu aplauze furtunoase. Când a ieșit de pe scenă, directorul de scenă l-a îndemnat să revină pentru bis, dar, spre surprinderea tuturor, tânărul pianist a refuzat. Bărbatul mai în vârstă a arătat spre oamenii care stăteau în picioare, aplaudând. „Te iubesc! Du-te și fă bisul!” a insistat el. Dar pianistul a arătat spre un bătrân singur în balcon, care nu se ridicase și nu aplauda. El a răspuns: „Când acel om se ridică și aplaudă, voi ieși la bis.” Directorul a exclamat: „Ce are acel om atât de special încât să-ți pese atât de mult de părerea lui?” Pianistul a răspuns: „Acela este profesorul meu de pian.” Ideea acestei ilustrații este că, în vocațiile noastre, creștinii slujesc în cele din urmă o audiență a Unuia singur. Pavel a îndemnat astfel: „Orice faceți, să faceți din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni” (Col. 3:23). 

Cu toate acestea, dorința noastră de a repara lucruri, de a face planuri și de a le duce la îndeplinire reflectă pe Dumnezeu, Cel care a plănuit și a realizat răscumpărarea noastră. Bucuria pe care o simțim atunci când finalizăm un proiect reflectă bucuria lui Isus când a dus la capăt lucrarea răscumpărării (Ioan 19:30; Evrei 12:2). Munca noastră este plină de sens și provocatoare pentru că Dumnezeu a rânduit-o astfel. 

În al treilea rând, bărbatul evlavios prețuiește atât munca manuală, cât și munca intelectuală. Dumnezeu prețuiește atât abilitățile și efortul fizic, cât și pe cele intelectuale. Oamenii seculari consideră adesea că munca manuală este inferioară, chiar degradantă, și o evită dacă pot. Dar Isus a lucrat cu mâinile Sale. El a fost un meșteșugar, iar acest lucru conferă demnitate muncii manuale. Și Pavel a apreciat munca manuală, deși societatea romană o disprețuia adesea (Efes. 4:28). Prin învățătura lor, Isus și Pavel au onorat și munca intelectuală. Orice muncă are demnitate, fie că este vorba de agricultură, condus, sudură, montaj, predare, îngrijire medicală sau investiții. Este periculos să lăsăm societatea să stabilească valoarea muncii noastre. La urma urmei, societățile occidentale își plătesc cei mai buni sportivi de o mie de ori mai mult decât își plătesc cei mai buni învățători din școala primară. 

Milioane de oameni sunt deconectați de propria lor muncă. Abia dacă le pasă ce fac, atâta timp cât sunt bine plătiți—sau cel puțin își pot asigura hrana, îmbrăcămintea și adăpostul. Ei își imaginează că munca lor nu are nicio legătură cu viața lor lăuntrică. Nu contează dacă vând anvelope sau administrează cabinete stomatologice. Dar munca ne modelează; de aceea Biblia identifică adesea oamenii după ocupația lor. Astfel, Lidia era „vânzătoare de purpură” (Fapte 16:14), Alexandru era „căldărarul” (2 Tim. 4:14), iar Pilat era „dregătorul” (Matei 27:2). Scriptura menționează și pescari, tâmplari, păstori și soldați, deoarece ocupațiile ne modelează. Șoferii sunt mai atenți la vreme, iar medicii și consilierii observă indicii subtile despre starea fizică și emoțională a aproapelui. Dumnezeu ne definește identitatea în primul rând prin faptul că suntem creați după chipul Său. Dar și munca contribuie la aceasta; un om poate spune: „Sunt inginer.”