Calatoria inimii. O colectie de lecturi pentru fiecare din zilele anului

Inima omului. Goala, tulburata, intristata sau zdrobita. Inima vesela, inteleapta, zburdalnica. Neclintita, neimblanzita sau neinfricata. Inima de ceara, impietrita, pervertita. Inima cat un purice, tematoare, tremurand ca o frunza in adierea diminetii. A avea ceva pe inima, a-ti calca pe inima, a ti se rupe inima - expresii pline de semnificatii. A ti-o darui "cu draga inima" cuiva parca ales inca de la facerea lumii, suflet-pereche.

Scriptura ne aminteste o stare de agregare a inimii, vazuta ca sediu al sufletului, izvor al vietii. Aceasta poate fi curata, neprihanita: "Ferice de cei cu inima curata, caci ei vor vedea pe Dumnezeu". Sursa a creativitatii, a iubirii, a curajului, a credintei, inima este tocmai esenta existentei noastre, centrul fiintei, fantana din care ne adapam. Nu degeaba Creatorul a plasat-o in mijlocul corpului uman. Pentru a ne regasi, rataciti in nesfarsite tranzitii cotidiene, va trebui sa o re-pozitionam, la randul nostru, in centru.

John Eldredge, in aceasta inedita colectie de meditatii pe tema inimii, a dragostei, propune o calatorie pe un taram insuficient explorat. Cartea pare o actiune de comando spiritual, ce isi propune recuperarea unei comori extrem de pretioase. O lectura plina de sens pentru fiecare din cele 365 de zile ale anului.

Primele doua lecturi

VIATA E O POVESTE - 1

Viata, veti vedea, este o poveste.
Viata nu arata ca o problema de matematica. Arata aidoma unei povesti, derulandu-se scena dupa scena. Te trezesti. Ce urmeaza apoi? Nici nu apuci sa te dezmeticesti - trebuie sa intri in scena, sa iei ziua in piept. Poate e vreme buna. Poate afara e vreme rea. Poate te invita prietenii sa mergi cu ei la pescuit. Poate ramai fara slujba.
Viata se desfasoara ca o piesa de teatru. Am dreptate, nu? Fiece zi are un inceput si un sfarsit, cu tot soiul de personaje si decoruri. Trece un an precum un capitol dintr-un roman. Uneori pare ca e o tragedie. Alteori o comedie. Mare parte a vietii e ca o telenovela. E o poveste de la cap la coada, indiferent de ce s-ar intampla.
"Intreaga viata e o poveste", ne aminteste Madeleine L'Engle.
E bine de stiut. Cand vine vorba de viata pe care o traiesti chiar tu, ai face mai bine sa afli si restul povestii. Te intorci intr-o seara acasa si iti vezi masina facuta praf. Tot ce stii e ca i-ai imprumutat-o fiicei tale adolescente pentru cateva ore, si iata masina zob. Primul lucru pe care il poti rosti este: "Oare ce s-a intamplat?"
Cu alte cuvinte: "Spune-mi povestea."
Cineva are de dat explicatii, si poti face asta doar ascultand povestea pe care acel om o are de spus. Atentie mare insa - ai putea trage concluzia gresita. Nu ti se pare totusi ca situatia se schimba daca nu fiica ta e cea care a apasat prea mult pe acceleratie ci o alta masina a trecut pe rosu la semafor? Asta te face sa vezi totul dintr-o alta perspectiva. Doamne-ti multumesc ca fata nu a patit nimic!
De fapt, trebuie sa afli si restul povestii daca vei dori sa intelegi cat de cat ceva in viata. Povestile de iubire, somajul, prabusirea imperiilor, crizele economice, ce i s-a mai intamplat copilului tau la scoala - nimic nu are sens in absenta unei povesti.

-- (Epic, 2-4)

VIETILE NOASTRE SUNT NISTE POVESTI - 2

Daca vrei sa-i cunosti pe altii, trebuie sa le cunosti povestile. Viata lor este o poveste, cu trecut si prezent deopotriva. Se deruleaza scena dupa scena in timp. De ce e atat de tacut bunicul? De ce bea atat de mult? Sa-ti spun eu. Candva a avut loc o batalie in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Au pierit zeci de mii de barbati acolo, unii dintre ei prieteni de-ai bunicului tau. A fost si el acolo si a vazut lucruri pe care nu a mai fost in stare sa le uite.
"Dar ca sa te fac sa intelegi", spunea romanciera Virginia Woolf, "ca sa-ti ofer viata mea, trebuie sa-ti spun o poveste."
Sper ca fiecare dintre noi, mai devreme sau mai tarziu, incercand sa ne intelegem viata si sa vedem ce avem de facut, vom merge la altii cu povestile noastre. Si nu ma refer doar la psihologi sau preoti, ci la oricare dintre prietenii nostri buni. "Spune-mi ce s-a intamplat. Spune-mi povestea ta si voi incerca sa te ajut sa vezi un sens in ceea ce ti se intampla."
Noi, oamenii, ne punem cu totii aceleasi intrebari: "Cine sunt eu de fapt? De ce sunt aici? Ce sens are viata? Ce plan are Dumnezeu cu mine?" Si putem raspunde la aceste intrebari doar atunci cand stim si restul povestii.
Asa cum spunea personajul 'Neo in Matrix Reloaded: "As vrea sa stiu ce trebuie sa fac." Daca viata e o poveste, care este actiunea? Care este rolul pe care trebuie sa-l joci? Ar fi bine sa stii, nu crezi? Despre ce e este vorba?

-- (Epic, 6-7)

**********************

O ALIANTA LIPSITA DE SFINTENIE - 364

De-a lungul anilor, ajungem sa ne dam seama ca singurul lucru mai grav decat relele ce ni s-au intamplat este felul in care le-am permis acestora sa ne transforme.
S-au rostit cuvinte, cuvinte dureroase. S-au intamplat lucruri, lucruri cumplite. Si acestea ne-au modelat. Ceva din adancul nostru s-a preschimbat. Am imbratisat vestile pe care ni le-au dat propriile suferinte. Am acceptat o viziune deformata despre noi insene. Si pornind de la ea ne-am conceput modul de a fi in lume. Ne-am legat sa nu mai ajungem niciodata in locul acela. Am adoptat strategii gandite sa ne apere de eventuale alte agresiuni. Femeia care isi duce viata in conformitate cu cele dictate de inima ei sfasiata este o femeie care se teme pentru viata ei. Chiar daca nu este constienta de asta, este cat se poate de adevarat. Este modul nostru de "a ne salva".
In plus, punem la cale diferite moduri de a obtine cat de putin din dragostea dupa care ne-au jelit inimile. Durerea este acolo. La fel si nevoia de dragoste si de incuviintare de sine, foamea de o farama de iubire romantica, de aventura si frumusete. Asa ca apelam la baieti sau la mancare ori la romanele sentimentale; ne ingropam in munca sau in lucrarile de la biserica sau in orice alt tip de "serviciu". Toate acestea alcatuiesc portretul femeii care suntem. Mare parte din ceea ce numim "personalitatea noastra" este de fapt mozaicul alegerilor de autoaparare plus planul prin care speram sa facem rost de o particica din dragostea pentru care am fost facute.
Singura problema este ca planul nostru nu il include pe Dumnezeu.
Vatamarile si mesajele lor implicite au alcatuit cu firea noastra de femei cazute un fel de alianta lipsita de orice sfintenie. De la Eva am mostenit o neincredere adanca in deschiderea lui Dumnezeu catre noi. Cu siguranta ne ascunde ceva. Asa ca trebuie sa ne planuim singure viata pe care ne-o dorim. Ne-o vom conduce cu propriile maini. Dar in strafundul nostru simtim o strangere de inima, tanjim dupa apropiere umana si dupa viata. Va trebui deci sa descoperim o cale de a implini aceasta nevoie. O cale pe care sa nu trebuiasca sa avem incredere in altcineva, cu atat mai putin in Dumnezeu. O cale prin care sa nu ne dovedim fragile.

-- (eu, Femeia, 76-77)

VIITORUL SI TRECUTUL - 365

E vorba de marea multime de la petrecerea din Titanic, scena ce stoarce atatea lacrimi de fericire. Sunt baietii care reusesc sa ajunga teferi acasa din Apollo 13. E Maximus din nou in sanul familiei. Fratia il gaseste pe Gandalf in viata - nu mai e Gandalf Cel Cenusiu, cazut fara posibilitate de recuperate in minele Moriei, ci Gandalf Cel Alb, pe care moartea nu il mai poate atinge vreodata. Asadar Frodo si Sam sunt salvati de pe Muntele Doom, si cand se trezesc, este o noua dimineata insorita. Acesta este viitorul nostru.
Dupa ce si-a dat viata pentru noi, Isus a fost asezat in mormant. El a fost ingropat la fel ca oricare alta persoana. Familia si prietenii il jeleau. Dusmanii se bucurau. Si majoritatea isi continuau treaba ca de obicei, fara sa aiba habar de Povestea din jurul lor. Apoi, dupa trei zile, tot in zori, istoria Lui a luat brusc o turnura dramatica.
In ziua dintai a saptamanii, s-au dus la mormant dis-de-dimineata, pe cand rasarea soarele. Femeile ziceau una catre alta: "Cine ne va pravali piatra de la usa mormantului?" Si cand si-au ridicat ochii, au vazut ca piatra, care era foarte mare, fusese pravalita. Au intrat in mormant, au vazut pe un tinerel sezand la dreapta, imbracat intr-un vesmant alb si s-au spaimantat. El le-a zis: "Nu va spaimantati! Cautati pe Isus din Nazaret, care a fost rastignit: a inviat, nu este aici; iata locul unde il pusesera. Dar duceti-va de spuneti ucenicilor Lui si lui Petru, ca merge inaintea voastra in Galilea: acolo II veti vedea, cum v-a spus" (Marcu 16:2-7).
Isus s-a intors. A aparut din nou in mijlocul lor. Le-a fost redat. El a pasit in casa in care ei se adunasera pentru a-si alina unul altuia suferinta si a intrebat daca nu cumva au ceva de mancare. A fost cel mai uluitor, incredibil si fericit final pe care ti-l poti imagina pentru o poveste.
Este si finalul nostru.

-- (Epic, 85-87)