Cabaretul amintirilor

„Mâine, când se va lumina din nou, bebelușul nostru va fi aici. În acest pătuț cu gratii, pe care îl privesc gândindu-mă la copilăria mea, pe când începuse să mă obsedeze numele Rosei, Și asta încă de timpuriu. La masă, poveștile de familie ne duceau inevitabil la ea. Bunicul povestea despre această figură misterioasă, această soră care îi bântuia imaginile neclare ale tinereții și care dispăruse în America după război. Nu se vorbea niciodată despre Auschwitz, însă numai pomenirea numelui ei făcea să apară în fața ochilor noștri coșurile crematoriilor chiar la momentul desertului. (...)
Va trebui să găsesc cuvintele care nu mi-au fost spuse, pentru că tăcerea este cea care a semănat în mine toate aceste nevroze, nu atrocitățile istoriei. Vreau să-i transmit totul copilului meum despre străbunicii lui, despre cele șase milioane de suflete care se rugau în fiecare noapte ca lumina să revină a doua zi, iar coșmarul să se risipească. Acestea sunt singurele imagini la care mă pot gândi de când s-a născut copilul nostru, în urmă cu doar două zile. (...)
Să povestesc până unde îmi amintesc, și el să povestescă la rândul lui, pentru ca lumina să revină mereu.” -- fragment