BARACA. Unde tragedia intalneste eternitatea

15 milioane de exemplare tiparite in intreaga lume
Tradusa in 41 de limbi

"Cartea aceasta are potentialul de a face pentru generatia noastra ceea ce "Calatoria crestinului", de John Bunyan, a facut pentru generatia acestuia."

-- Eugene Peterson
Profesor emerit de teologie, Regent College, Vancouver, B.C.

***

Intr-o vacanta cu familia, fiica cea mai mica a lui Mackenzie Allen Philips, Missy, este rapita. In padurile din Oregon, intr-o baraca abandonata, se descopera indicii ca fetita ar fi fost omorata cu salbaticie. Patru ani mai tarziu, aflat sub povara Marii Tristeti, Mack primeste un biletel suspect, aparent din partea lui Dumnezeu, prin care este invitat la baraca pentru un weekend.
Fara sa fie sigur ca e bine ce face, intr-o dupa-amiaza de iarna soseste la baraca, locul celor mai intunecate cosmaruri ale sale. Ceea ce va gasi aici ii va schimba viata pentru totdeauna.

Intr-o lume in care religia pare sa devina pe zi ce trece tot mai irelevanta, "Baraca" ridica intrebarea cu care toti ne confruntam: "Unde este Dumnezeu intr-o lume incercata de atata suferinta?" Raspunsurile pe care le primeste Mack te vor surprinde si, probabil, te vor transforma in aceeasi masura in care l-au transformat pe el. Iti vei dori ca toti cei pe care-i cunosti sa citeasca aceasta carte.

***

Wm. Paul Young s-a nascut in Canada, dar a fost crescut de parintii lui misionari intr-un trib din Noua Guinee. In copilarie, iar apoi in primii ani ai tineretii, a suferit multe pierderi. Astazi se bucuraa de o adevarata "risipa de har" impreuna cu familia sa in regiunea Pacific Northwest din SUA.

***

"Baraca" este cel mai captivant roman pe care l-am citit in ultimii cativa ani. Impreuna cu sotia mea, intorcand paginile, am zambit, am plans si ne-am pocait de propria noastra lipsa de credinta. Baraca va va face sa va doriti cu ardoare prezenta lui Dumnezeu."

-- Michael W. Smith, artist

In timp ce citeam "Baraca", mi-am dat seama ca intrebarile pe care le ridica acest roman captivant erau aceleasi pe care eu insumi le purtam adanc in sufletul meu. Frumusetea acestei carti nu consta in faptul ca ofera raspunsuri accesibile unor intrebari chinuitoare, ci in aceea ca te invita sa te apropii de un Dumnezeu al milei si-al dragostei, in care gasesti speranta si vindecare.

-- Jim Palmer, autorul cartii "Divine Nobodies"

"Baraca" e o invitatie cum nu vi s-a mai facut pana acum la o cunoastere a insasi inimii lui Dumnezeu. Printre lacrimi si zambete, am fost transformat profund de tandretea cu care William Paul Young da la o parte perdeaua care de prea multe ori ma separa de Dumnezeu si de mine insumi. Cu fiecare pagina, complicatele "ce sa faci" si "ce sa nu faci" care distorsioneaza o relatie transformand-o in religie erau date la o parte, in vreme ce Ii descopeream intr-o alta lumina, pentru prima data, pe Tatal, pe Fiul si pe Duhul.

-- Patrick M. Roddy, realizator de programe pentru ABC News, castigator al premiului Emmy

Rodul unui talent creativ de exceptie, "Baraca" e in acelasi timp profunda sub aspect spiritual, lamuritoare sub aspect teologic si cu impact asupra vietii cititorului. O recomand din toata inima. In biserica noastra, am facut cadou cu bucurie zeci de exemplare din cartea aceasta.

-- Steve Berger, pastor la Grace Chapel Leipers Fork

In sfarsit! Un roman din categoria un-om-se-ntalneste-cu-Dumnezeu, caruia nu i se poate reprosa nimic sub aspect literar si care din punct de vedere spiritual reprezinta un act de curaj. "Baraca" depaseste atat cliseele religioase cat si pe cele ale lucrarilor crestine superficiale, pentru a revela ceva fascinant si frumos cu privire la dansul deplin al vietii cu divinul. O poveste care se citeste precum o rugaciune -- precum cea mai buna rugaciune, plina de uimire, de sinceritate si de emotii neasteptate. Citind-o, am avut sentimentul ca ma aflu in partasie cu Dumnezeu. Daca e sa cititi un singur roman anul acesta, cititi "Baraca".

-- Mike Morrell, zoecarnate.com

O carte de exceptie, care-ti deschide usa direct spre inima si natura lui Dumnezeu in mijlocul suferintei umane agonizante. O poveste care te provoaca sa te gandesti la persoana si planul lui Dumnezeu in termeni mai cuprinzatori decat ai visat vreodata ca ai putea-o face.

-- David Gregory, autorul cartii "Dinner with a Perfect Stranger"

Daca exista o carte mai buna decat aceasta, care sa dezvaluie chipul minunat al lui Dumnezeu si capacitatea Lui de-a Se strecura cu iubirea, lumina si vindecarea Lui in cele mai intunecate cosmaruri ale noastre, eu n-am gasit-o. Pentru cel mai inflacarat credincios, ca si pentru cel de mai de curand cautator in ale spiritului, "Baraca" e o lectura ce nu poate fi trecuta cu vederea.

-- Wayne Jacobsen, autorul cartii "He Loves Me: Learning to Live in the Father’s Affection"

Daca Dumnezeu e atotputernic si plin de dragoste, de ce nu face nimic in privinta suferintei si-a raului din lume? Cartea pe care-o tineti in mana raspunde acestei intrebari vechi de secole cu o creativitate uluitoare si o claritate cutremuratoare. E de departe una dintre cele mai bune carti pe care le-am citit.

-- James Ryle, autorul cartii "Hippo In the Garden"

Captivanta, cu intorsaturi care te iau prin surprindere, prezentandu-ti in acelasi timp lectii importante de teologie, dar fara sa-ti dea impresia ca esti tratat de sus. Pe la pagina 100 plangeam. N-o poti citi si sa nu te implici afectiv.

-- Gayle E. Erwin, autorul cartii "The Jesus Style"

Cartea aceasta nu e numai bine scrisa si plina de suspans. De la moartea fiului nostru, Jason, Domnul ne-a condus catre acel gen de carti, restranse ca numar, care au potentialul de-ati schimba viata, si aceasta ocupa primul loc pe lista. Cand o vei inchide, vei fi un om schimbat.

-- Dale Lang (rockcanada.org), tatal unuia dintre elevii ucisi in masacrul de la liceul Columbine, SUA

"Baraca" este o poveste frumoasa despre felul in care Dumnezeu Se apropie de noi si ne gaseste in mijlocul durerii noastre, prinsi in capcana dezamagirilor, tradati de propriile asteptari. El niciodata nu ne lasa unde ne gaseste, daca noi nu ne opunem.

-- Wes Yoder, reprezentant al Speakers Bureau

Veti fi captivati de creativitatea si imaginatia autorului care a scris "Baraca" si, inainte sa va dati seama, Il veti cunoaste pe Dumnezeu asa cum nu L-ati mai cunoscut niciodata inainte. Perspectiva lui William P. Young nu e doar captivanta, ci si corecta si adevarata din punct de vedere biblic. O poveste transformatoare despre har care nu trebuie ignorata.

-- Greg Albrecht, editor, Plain Truth Magazine

Citind "Baraca", ai senzatia ca te afli pe tarmul oceanului, cu ochii inchisi si inspiri adanc, umplandu-ti plamanii cu puritate, dupa ce atata timp ti i-ai imbacsit cu smogul inabusitor al religiozitatii.

-- Dale Bruneski, consilier (Canada)

CUPRINS

Cuvant inainte
1. O bifurcare
2. Intunericul ce-nvaluie
3. Punctul de inflexiune
4. Marea tristete
5. Ghici cine vine la masa
6. O portie de matematica divina cu miros de placinta
7. Cu Dumnezeu pe ponton
8. Un mic dejun de campioni
9. Demult, intr-o gradina indepartata
10. Umblare pe apa
11. Iata judecatorul
12. In pantecele fiarelor
13. De la inima la inima
14. Despre verbe si alte libertati
15. O sarbatoare a prietenilor
16. O dimineata a tristetilor
17. Alegeri ale inimii
18. Unde pe suprafata apei
Cuvant de incheiere

Cuvant inainte

Cine n-ar fi sceptic cu privire la pretentia cuiva de-a fi petrecut o saptamana intreaga cu Dumnezeu intr-o baraca?
Pe Mack il cunosc de mai bine de douazeci de ani, din ziua in care amandoi am ajutat un vecin sa-si baloteze fanul de pe camp. De-atunci am ramas prieteni, ne pierdem vremea impreuna, mai bem cate-o cafea--eu beau ceai, intotdeauna foarte fierbinte si cu soia. Ne face placere sa discutam, intotdeauna radem sanatos si, din cand in cand, mai varsam cate-o lacrima. Ca sa fiu sincer, cu cat imbatranim mai mult, cu atat ne pierdem mai mult vremea impreuna, daca intelegeti ce vreau sa spun.
Numele intreg al lui Mack e Mackenzie Allen Phillips, insa cei mai multi ii spun Allen. E o traditie de familie: barbatii poarta toti acelasi prenume, primul, dar sunt strigati cu al doilea prenume, asta probabil pentru a evita folosirea ostentativa a lui Intaiul, al II-lea, al III-lea sau a lui Junior sau Senior. Merge bine si pentru identificarea telemarketerilor, in special a acelora care te suna de parca ti-ar fi cei mai buni prieteni. Prin urmare el, bunicul lui, tatal lui si acum fiul lui mai mare poarta toti acelasi prenume, Mackenzie, dar sunt strigati cu cel de-al doilea prenume. Numai Nan, sotia lui, si prietenii apropiati il striga Mack (cu toate ca eu am auzit pe cativa straini strigandu-i: "Hei, Mack, unde-ai invatat sa conduci?").
Mack s-a nascut undeva in Midwest, intr-o familie de fermieri irlandezo-americani obisnuiti cu munca grea de la tara si cu regulile stricte. Desi aparent religios si un prezbiter extrem de riguros, in ascuns tatal lui tragea la masea, mai ales cand ploaia se lasa asteptata, sau cand, dimpotriva, venea prea repede, si cam intotdeauna cand era altfel. Mack nu vorbeste niciodata prea multe despre tatal lui, dar, cand o face, chipul lui capata o expresie impersonala, precum marea dupa reflux, si privirea i se intuneca si pierde orice urma de viata. Din putinele lucruri pe care mi le-a spus Mack despre tatal lui, stiu ca acesta n-a fost un alcoolic care devenea vesel cand se imbata, dupa care se culca, ci un betiv meschin condus de preceptul "bate-ti nevasta si-apoi roaga-L pe Dumnezeu sa te ierte".
Lucrurile s-au agravat cand, la treisprezece ani, Mackenzie, fara prea mare tragere de inima, si-a deschis sufletul in fata unuia din liderii bisericii, intr-una din cele cateva zile ale unei miscari de trezire in randul tinerilor. Cuprins de-un sentiment de vinovatie, Mack a marturisit cu ochii in lacrimi ca, martor fiind, nu facuse nimic pentru a-si ajuta mama, cand, nu o data, betivul de taica-sau o batuse crancen pe mama sa. Mack insa n-a tinut seama de un lucru: confesorul lui slujea in biserica impreuna cu tatal lui si, pe cand a ajuns acasa, acesta il astepta deja in fata portii. Mama si surorile lui plecasera de-acasa, si nu era prea greu de ghicit de ce. Mai tarziu avea Mack sa afle ca fusesera expediate la matusa lui, May, ca tatal lui sa aiba o oarecare libertate sa-i dea rebelului de fiu-sau o lectie despre respect. Vreme de-aproape doua zile, legat de stejarul batran din spatele casei, a fost batut cu o curea si cu versete biblice de fiecare data cand tatal sau se trezea din amortire si-si punea sticla jos.
La doua saptamani dupa aceea, cand a putut in cele din urma sa puna din nou un picior in fata celuilalt, Mack a plecat de-acasa. Insa inainte sa plece, a umplut cu vermina [otrava de insecte – n.t.] toate sticlele de bautura pe care le-a gasit prin casa. Dupa aceea a dezgropat din gradina cutia mica de tabla care continea toata averea lui pamanteasca: o fotografie a intregii familii, cu fiecare dintre ei strangand din ochi pentru ca aveau soarele-n fata (tatal lui era la margine, oarecum aparte de toti ceilalti), o carte postala din 1950 cu echipa de baschet a juniorilor de la Luke Easter, o sticluta cu cateva picaturi de Ma Griffle (singurul parfum pe care-l folosea mama lui), un ghem de ata si cateva ace, o macheta de cositor a unui avion F-86, si toata economia lui de pana atunci: 15,13 dolari. S-a furisat inapoi in casa si a strecurat un biletel sub perna mamei lui, in timp ce tatal sau sforaia dupa inca o betie. Pe biletel nu scria decat: "Sper ca intr-o zi sa ma puteti ierta". A jurat ca nu va mai privi inapoi, si asa a facut--multa vreme ai lui n-au mai stiut nimic despre el.
La treisprezece ani esti departe de-a fi matur, insa Mack nu prea avea de ales si a fost nevoit sa se adapteze repede. Nu prea vorbeste despre anii care-au urmat. Cei mai multi si i-a petrecut dincolo de ocean, muncind prin toata lumea, trimitand bani bunicilor lui, bani pe care acestia ii dadeau apoi mamei sale. Personal, cred ca in una din acele tari indepartate a ajuns chiar sa puna mana pe arma si a luptat in razboi; insa eu de cand il stiu a urat razboiul cu o pasiune intunecata. In orice caz, in cele din urma, pe la vreo douazeci de ani, a ajuns sa studieze intr-un seminar din Australia. Dupa ce si-a incheiat studiile de teologie si filosofie, s-a intors in State, s-a impacat cu mama si surorile sale, si s-a stabilit in Oregon unde a cunoscut-o pe Nannette A. Samuelson, cu care s-a si casatorit.
Intr-o lume de palavragii, Mack e un ganditor si un faptuitor. Nu spune prea multe daca nu este intrebat direct, iar cei mai multi dintre cei care-l cunosc prefera sa nu-l intrebe. Pentru ca atunci cand vorbeste te intrebi daca nu cumva e vreun extraterestru care vede peisajul ideilor si experientelor umane altfel decat toti ceilalti. Fapt e ca de cele mai multe ori, Mack raspandeste in jurul lui un sentiment de disconfort, intr-o lume in care cei mai multi prefera sa auda doar ce le place sau ce vor sa auda, ceea ce, adesea, e egal cu aproape nimic. In general, celor care-l cunosc, le place de el, intr-o oarecare masura, cu conditia sa-si pastreze gandurile pentru sine. Daca totusi incepe sa vorbeasca, nu s-ar putea spune ca nu le mai place de el--doar ca nu mai sunt chiar atat de multumiti cu ei insisi.
Odata Mack mi-a spus ca in anii tineretii lui spunea fara retinere tot ce gandea, dar a recunoscut ca in mare masura aceasta a fost o metoda a lui de supravietuire, incercand astfel sa-si aline ranile sufletesti; adesea sfarsind prin a-si revarsa durerea asupra celor din jur. Mai zicea ca-i placea sa arate greselile oamenilor si sa-i umileasca, in vreme ce, pentru el, cultiva un fals sentiment de putere si control. Nu era o atitudine care sa-l faca foarte indragit.
In timp ce scriu aceste cuvinte, ma gandesc la Mack pe care-l stiu dintotdeauna--un tip obisnuit, care n-are nimic special pentru cei mai multi, cu exceptia celor care-l cunosc de-aproape. Nu peste mult va face cincizeci si cinci de ani, nu se remarca prin ceva anume, e putin supraponderal, cu chelie, scund, cam ca multi barbati de prin partile astea. Probabil nu l-ati remarca intr-o multime si nu v-ati simti inconfortabil daca ati sta langa el in metrou si el ar motai pe traseul pe care-l face saptamanal in oras pentru a participa la obisnuita intalnire a agentilor de vanzari. Cea mai mare parte a muncii si-o desfasoara acasa, dintr-un birou mic al casei lui de pe Wildcat Road. Vinde dispozitive de tehnologie inalta la care eu nu ma pricep: niste inovatii care zice-se fac ca toate sa se miste mai repede, de parca viata nu s-ar misca si asa foarte repede.
Nu-ti dai seama cat de priceput e Mack in meseria lui pana nu se-ntampla sa-l auzi discutand cu un expert in domeniu. Eu am astfel de ocazii, cand mi se pare ca limba vorbita de cei doi cu greu seamana a engleza si mi-e foarte greu sa pricep ce-si spun. Mack poate discuta cu inteligenta despre aproape orice si, chiar daca ai sentimentul ca este condus in viata de convingeri adanci, are respect pentru convingerile tale si nu incearca sa ti le schimbe.
Subiectele lui preferate sunt Dumnezeu, Creatia si motivele pentru care oamenii cred in ceea ce cred. Cand discuta despre acestea, privirea i se lumineaza, zambeste intr-un fel anume si, dintr-o data, nu mai e obosit; parca intinereste si abia daca se mai poate stapani. In acelasi timp insa, Mack nu e foarte religios. Cu religia pare sa aiba o relatie de dragoste amestecata cu ura si, probabil, acelasi fel de relatie are si cu Dumnezeu, pe care-L suspecteaza ca vesnic pune ceva la cale, imaginandu-si-L ca existand undeva foarte departe, strain de ce se intampla pe pamant. Din cand in cand, rupe tacerea si cuvintele lui pline de sarcasm inteapa precum niste sageti cu varful inmuiat intr-o otrava ce izvoraste de undeva din adancul sufletului sau. Cu toate ca uneori, duminica, amandoi ne aratam la fata la aceeasi biserica din oras (Adunarea Independenta nr. 55 a lui Ioan Botezatorul, cum ne place s-o denumim), se vede clar ca nu se simte prea confortabil acolo.
Mack e casatorit cu Nan de peste treizeci si trei de ani, si in mare parte au avut o casnicie fericita. El zice ca ea i-a salvat viata si ca pentru asta ea a avut mult de patimit. Pentru anumite motive, pe care nu le inteleg, ea pare sa-l iubeasca mai mult ca niciodata, cu toate ca banuiesc ca in primii ani ai casniciei lor el a ranit-o adanc. Cred insa ca desi cele mai multe rani sufletesti le capatam prin relatii, tot prin relatii capatam si vindecarea lor. Si stiu ca rareori bunatatea si iertarea pot fi intelese de cineva din afara relatiei.
Cert este ca Mack s-a casatorit, iar Nan e mortarul care tine laolalta caramizile casniciei lor. In vreme ce lumea lui Mack e una plina de zbateri, cu nuante de gri, in lumea lui Nannette predomina albul si negrul. Pentru Nan, simtul realitatii cu care e inzestrata e ceva atat de natural, incat ea nici nu-si da seama ce mare dar poarta in sine. Intretinerea familiei a impiedicat-o sa-si urmareasca visul, acela de-a ajunge medic, dar este o foarte buna asistenta si se bucura de consideratie in domeniul pe care si l-a ales, acela al tratarii bolnavilor de cancer in faza terminala. In vreme ce relatia lui Mack cu Dumnezeu e fluctuanta, cea a lui Nannette e profunda.
Cuplul acesta care pare sa nu se potriveasca deloc sunt parintii a cinci copii neobisnuit de frumosi. Lui Mack ii place sa spuna ca toti si-au luat frumusetea de la el, "...pentru ca Nan inca o are pe-a sa". Doi din cei trei baieti nu mai locuiesc cu familia: Jon, proaspat casatorit, munceste ca agent de vanzari pentru o companie locala, si Tyler, proaspat absolvent de facultate, e la master. Cel de-al treilea baiat, Josh, si una din cele doua fete, Katherine (Kate), sunt inca acasa si urmeaza cursurile colegiului local. Si mai e Melissa--sau Missy, cum ne place tuturor s-o alintam. Ea--ei bine, pe unii dintre ei ii veti cunoaste mai bine din paginile ce urmeaza.
Ultimii cativa ani au fost, cum sa spun, foarte deosebiti de cei de dinainte. Mack s-a schimbat; acum e chiar mai diferit, mai altfel decat era inainte. De cand il stiu a fost un om bland, cu suflet bun, dar de cand a stat in spital, in urma cu trei ani, e... ei bine, e un om si mai bun. A devenit unul din oamenii aceia rari care se simt impacati cu ei insisi. Si eu ma simt in largul meu cand sunt cu el, asa cum nu ma simt in prezenta nimanui altcuiva. Cand ne despartim, am senzatia ca tocmai am purtat cea mai eficienta conversatie din viata mea, cu toate ca, de obicei, eu vorbesc mai tot timpul. Iar in ce priveste relatia lui Mack cu Dumnezeu, aceasta nu mai e fluctuanta, ci cat de poate de profunda. Insa asta l-a costat scump pe Mack.
Astazi lucrurile sunt foarte diferite de cum erau in urma cu sapte ani, sau cam asa ceva, cand Marea Tristete i-a invadat viata si aproape ca nu mai vorbea cu mine. Pe atunci si timp de-aproape doi ani dupa aceea n-am mai pierdut timpul impreuna, ca si cum ne-am fi inteles fara cuvinte asupra acestui lucru. Nu-l vedeam pe Mack decat rar, la magazinul de alimente, sau, si mai rar, la biserica, insa, in afara unei imbratisari politicoase si-a unui "Ce mai faci?", nu discutam nimic serios. Ii era parca greu si sa ma priveasca-n ochi; probabil nu dorea sa inceapa o conversatie care i-ar fi rasucit cutitul in inima ranita.
Totul a luat insa o alta intorsatura in urma unui accident grav, cand... dar iar ma ia gura pe dinainte. Veti afla despre toate astea la timpul potrivit. Nu va mai spun decat ca acesti ultimi cativa ani par sa-l fi readus la viata pe Mack si sa-i fi ridicat de pe suflet Marea Tristete. Ceea ce s-a intamplat in urma cu trei ani a schimbat cu totul cantecul vietii lui, iar cantecul de-acum e unul pe care de-abia astept sa vi-l cant.
Cu toate ca verbal comunica destul de bine, Mack nu are acelasi har in exprimare cand vine vorba sa-si astearna gandurile pe hartie--lucru care stie ca pe mine ma pasioneaza. Asa ca m-a intrebat daca n-as vrea sa scriu eu povestea asta--povestea lui, "pentru copii si pentru Nan". Avea nevoie de un narator care nu doar sa-l ajute sa le transmita cat de mult ii iubeste, ci si sa-i ajute pe ei sa inteleaga ce s-a petrecut in lumea lui interioara. Cunoasteti locul despre care vorbesc: locul in care nu esti decat tu singur--si poate Dumnezeu, daca crezi in El. Bineinteles, Dumnezeu se poate afla intr-un asemenea loc chiar si daca nu crezi in El. Pentru ca asa e El. Nu degeaba I se mai spune si Marele Intrus.
Ceea ce urmeaza sa cititi sunt lucrurile pe care Mack si cu mine ne-am straduit luni de zile sa le imbracam in haina cuvintelor potrivite. E putin, ba nu, e mult fantastic in paginile ce urmeaza. Nu sunt eu in masura sa judec daca unele portiuni din relatare sunt adevarate sau nu. Ajunge sa spunem ca, desi unele lucruri din cele care urmeaza nu pot fi dovedite stiintific, ele pot fi totusi adevarate. Va spun sincer ca implicarea mea, atata cata a fost, in evenimentele ce s-au petrecut, m-a marcat profund, de-o maniera cum nu mi s-a mai intamplat inainte si cum nu credeam ca e posibil; va marturisesc ca-mi doresc cu disperare ca tot ce mi-a spus Mack sa fie adevarat. In cele mai multe zile reusesc sa ma identific cu Mack, si ce bine e, dar sunt si zile--cand lumea vizibila, a betonului si-a calculatoarelor, pare sa fie lumea reala--in care nu mai regasesc aceasta identitate si sunt cuprins de indoieli.
Cateva precizari inainte de-a incepe: daca veti citi aceasta povestire si nu va fi pe placul vostru, zice Mack, el vrea sa stiti ca-i pare rau, dar ca nu a fost scrisa pentru voi in primul rand. Si totusi, s-ar putea sa fi fost scrisa si pentru voi. Ceea ce urmeaza sa cititi este ce si-a putut Mack aminti cel mai bine din cele ce s-au intamplat. E povestea lui, nu a mea, asa ca in cele cateva ocazii in care apar si eu in relatare, ma refer la mine insumi folosind persoana a treia--din punctul de vedere al lui Mack.
Uneori poate memoria i-a jucat feste lui Mack, ca in cazul accidentului de care pomenesc mai sus, si n-as fi surprins daca, in ciuda eforturilor noastre concertate de-a oferi o relatare cat mai aproape de adevar, unele erori ce tin de faptele petrecute, precum si amintiri poate nu intru totul conforme cu realitatea, sa se fi strecurat totusi in paginile ce urmeaza. Asta insa nu s-a facut cu intentie. Va asigur ca evenimentele si conversatiile sunt redate intocmai cum si le-a amintit Mack, asa ca incercati sa fiti ingaduitori cu el. Dupa cum veti vedea, cele ce urmeaza nu sunt lucruri despre care se poate vorbi usor.

-- Willie