Apocalipsa

Introducere

Cartea Apocalipsa a fost scrisă de apostolul Ioan, cam prin anul 95 d.Cr.
Pe vremea aceea, la Roma, domnea un împărat rău, numit Domiţian. Şi prin anul 93 Cr., acest împărat a pornit o persecuţie grozavă asupra Bisericii. Apostolul Ioan a fost el prins în mijlocul acestei perioade de prigoană. Şi el a fost exilat în insula Patmos. Dar,in mijlocul acestei perioade întunecate de persecuţie, Dumnezeu ne-a dat, prin Ioan, revelaţia cea mai incredibilă din toate timpurile.
Ca să înţelegem cartea Apocalipsa, trebuie să înţelegem stilul în care a fost scrisă.
„Descoperirea lui Isus Cristos, pe care l-a dat-o Dumnezeu ca să arate robilor Săi lucrurile care se vor întâmpla în curând. Şi le-a făcut-o cunoscut, trimiţând prin îngerul Său la robul Său Ioan.” (1:1)
In engleză, ca şi în româneşte, este folosită expresia „le-a făcut-o cunoscut”, care în original este cuvântul grecesc esemanen. Lucrul acesta înseamnă „a face ceva cunoscut prin semne şi prin simboluri”.
In limba greacă, cuvântul „simbol” este simbalin. De fapt, sunt două cuvinte în limba greacă: sim înseamnă „împreună” şi balin care înseamnă „a arunca”.
Ioan foloseşte multe simboluri în cartea sa, Apocalipsa. Şi aceasta înseamnă că el aduce două lucruri şi le pune împreună, ca să noi să înţelegem mai bine şi să avem o idee mai bună cu privire la realitate.
Un exemplu îl avem în Apocalipsa 5:6-7:
„Şi la mijloc, între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii, şi între bătrâni, am văzut stând în picioare un Miel. Părea înjunghiat şi avea şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu, trimise în tot pământul. El a venit şi a luat cartea din mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie.”
Ioan ar fi putut să spună foarte simplu: „L-am văzut pe Domnul Isus care stătea, acolo, lîngă scaunul de domnie.” Dar Ioan a folosit simbolismul aici, aducând două lucruri pe care le-a pus împreună. Şi prin folosirea simbolismului, Ioan ne dă o panoramă, cu totul nouă, cu privire la Domnul Isus. Ne spune că era un „Miel care părea înjunghiat”.
Această idee a unui miel înjunghiat merge în urmă până la Geneza. Atunci când primii noştri părinţi au păcătuit, Dumnezeu a înjunghiat un animal, iar din pielea animalelor le-a făcut nişte haine, îmbrăcându-i. Cu alte cuvinte, înainte ca primii noştri părinţi, care acum păcătuiseră, să se mai poată înfăţişa înaintea lui Dumnezeu, trebuia să aibă loc moartea unui animal, cu a cărui piele să fie îmbrăcaţi şi, astfel, acoperiţi.
După aceea, avem întâmplarea cu Cain şi Abel. Dumnezeu le-a spus că trebuie să aducă jertfa. Şi Abel a adus un miel pe care l-a înjunghiat. Dar Cain, fratele lui cel rău - şi noi credem că Satan se afla în spatele lui -, a adus în faţa lui Dumnezeu faptele lui personale, care reprezintă un sistem al faptelor bune. Dumnezeu a respins jertfa lui Cain, dar a acceptat-o pe a lui Abel, pentru că aceasta era o jertfă care implica o vărsare de sânge...