Abuz și restaurare în biserică: Cum construim o cultură a binelui

Abuzul este favorizat de o cultură a tăcerii și a manipulării. Iar pentru a contracara abuzurile, avem nevoie de o cultură tov: a binelui, a adevărului, a răscumpărării și restaurării. Victimele trebuie ascultate, iar abuzul trebuie confruntat cu dreptate și fermitate.

*******

Abuzurile din biserică nu se vindecă prin mușamalizare sau reducerea victimelor la tăcere. De aceea, cred cu tărie că bisericile au nevoie de politici clare care să protejeze și să recupereze victimele; dar, totodată, să ofere un cadru pentru căință, responsabilizare și restaurare a abuzatorului. Tăcerea nu vindecă, ci adâncește rănile – știu asta din experiență. La adăpostul tăcerii și indiferenței, se produc răni care pe unii îi îndepărtează definitiv de biserică. Isus nu a ascuns păcatul, ci l-a scos la lumină, l-a confruntat și a iubit oamenii spre vindecare.

Ștefania Banu, fondatoare Roconect

Abuz și restaurare în biserică este o carte pe cât de inconfortabilă, pe atât de necesară. Ea vorbește deschis despre subiecte grele, analizând câteva cazuri notorii care s-au petrecut în biserici din SUA și pune în lumină cultura toxică formată în jurul unor lideri. Dar probleme similare sunt și în bisericile din România, chiar dacă nu au devenit publice. În fi nal, rămâne să răspundem la întrebarea: cum am putea crea comunități în care creșterea în asemănarea cu Hristos să fi e scopul comun al tuturor, comunități care să prețuiască, să integreze și să fi e un model de aplicare a principiilor creștine? Speranța mea este ca această carte să stimuleze bisericile pentru a deveni comunități tov.

Ștefana Răcorean, psihoterapeut și doctor în teologie

Există o criză tăcută în inima multor biserici creștine. Nu este vorba doar de câteva cazuri izolate de lideri căzuți sau de scandaluri mediatizate, ci este vorba de o cultură care s-a construit sistematic în jurul puterii, al tăcerii impuse și al protejării instituției cu orice preț. Scot McKnight, teolog și specialist în Noul Testament, și Laura Barringer, fiica sa, scriu din interiorul acestei realități: amândoi au trăit îndeaproape prăbușirea uneia dintre cele mai influente biserici din Statele Unite. Cartea lor nu este un rechizitoriu, ci un diagnostic curajos al narcisismului pastoral care se hrănește din admirația congregației, al fricii folosite ca instrument de control, al mecanismelor prin care adevărul este sufocat: acorduri de confidențialitate, scuze false, discreditarea celor care îndrăznesc să vorbească. O biserică toxică nu ia naștere peste noapte, ci se construiește lent, atunci când cultura din interior începe să protejeze imaginea în locul oamenilor.
Dar această carte nu se oprește la diagnostic. Răspunsul pe care McKnight și Barringer îl propun se construiește în jurul unui cuvânt ebraic: tov – „bine”, „bun”, „frumos” – un cuvânt care apare de peste 700 de ori în Vechiul Testament și care, susțin autorii, rezumă însăși inima Evangheliei. O biserică tov nu este o utopie. Ci este o comunitate care alege în mod conștient și repetat să cultive empatie față de cei vulnerabili, har față de cei care greșesc, adevăr spus cu curaj, dreptate pentru cei marginalizați, slujire în locul dominației și asemănare cu Hristos în toate. Fiecare dintre aceste șapte calități este detaliată, cu exemple biblice și istorice, arătând că o astfel de biserică nu este imposibil de construit.
Cartea este o chemare. Dacă ai fost rănit de biserică și nu mai știi ce să faci cu acea rană, citește-o. Dacă ești lider și vrei să construiești o comunitate sănătoasă, citește-o. Dacă ești în băncile unei comunități și simți că ceva nu e în regulă, dar nu știi cum să numești ceea ce intuiești, citește-o. Timpul scuzelor și al tăcerii complice a trecut. Lumea are nevoie de biserici care să arate cu adevărat spre Hristos, nu doar prin vorbe, ci prin felul în care tratează oamenii, în special pe cei fără voce și fără putere. Tov nu este un ideal îndepărtat. Este alegerea pe care fiecare comunitate o face, sau refuză să o facă, în fiecare zi.

Ana-Maria Putineanu-Știrb, fondatoare Candela

Abuz și restaurare în biserică este o carte de care avem cu adevărat nevoie, plină de adevăruri care deschid ochii. Biserica este menită să fie, și poate fi, un spațiu al binelui, nu al toxicității. Scot și Laura ne ajută să distingem limpede între cele două. Este evident că au văzut și au înțeles ambele fețe ale realității și, tocmai de aceea, pot fi călăuze care să ne învețe să recunoaștem binele și să evităm răul. Îmi doresc ca această lucrare să pătrundă în fiecare
biserică.

Wade Mullen, autor al cărții Something’s Not Right

Într-o vreme în care mulți oameni crescuți în biserică se îndepărtează răniți, deziluzionați și, pe bună dreptate, cinici față de o cultură care arareori Îl reflectă pe Isus – pe care pretinde că-L iubește și Îl urmează – Scot McKnight ne aduce o speranță de care aveam mare nevoie. O face ajutând cititorul să identifice și să înțeleagă ce anume generează și întreține toxicitatea atât de răspândită în cultura noastră creștină contemporană. Din fericire, Scot nu se oprește aici. El își completează diagnosticul cu o înțelepciune informată și practică, ce ne întărește și ne echipează, pe noi, cei deveniți cinici, să înțelegem cum poate biserica să ajungă cu adevărat ceea ce a fost creată să fie: o comunitate a sănătății autentice, un refugiu sigur și o speranță reală pentru cei obosiți și răniți. Cu alte cuvinte, o reflectare a lui Isus. Sunt recunoscător că Abuz și restaurare în biserică m-a ajutat să încep să-mi deconstruiesc propriul cinism față de biserică. Pași mici înainte. Mulțumesc, Scot!

Boz Tchividjian, avocat specializat în drepturile victimelor și fondator al organizației
GRACE (Godly Response to Abuse in the Christian Environment)