1 si 2 Timotei

"M-am luptat lupta cea buna, mi-am ispravit alergarea, am pazit credinta. De acum, ma asteapta cununa neprihanita, pe care mi-o va da, in «ziua aceea», Domnul, Judecatorul cel drept. Si nu numai mie, ci tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui" (2 Tim. 4:7-8) -- afirma apostolul Pavel despre sine, in ultima sa epistola adresata lui Timotei. Un astfel de om are dreptul sa dea sfaturi si merita sa fie ascultat.

Cartile 1 si 2 Timotei ofera un cadru general atat pentru evaluarea directiei Bisericii, cat si pentru incurajarea slujitorilor ei. Biserica este un spatiu mantuitor si este singura realitate pe care Fiul lui Dumnezeu a venit sa mantuiasca pe Pamant. Iata de ce, cata vreme nu ne preocupa directia si sanatatea bisericii din care facem parte, cata vreme nu ne rugam si nu ne luptam pentru implinirea voii lui Hristos in ea, nici unul dintre noi, cei care ne socotim a fi parte din Mireasa lui Hristos, nu putem afirma ca iubim venirea Mirelui nostru.

Batranul apostol isi incheia alergarea. Dar mai tanarul sau colaborator trebuia sa apuce stafeta si sa o duca mai departe. Acelasi lucru s-a intamplat de-a lungul intregii istorii. Cand o generatie isi incheie alergarea, o alta trebuie sa-i duca mai departe lucrarea. Si unii si altii au de invatat din aceste doua epistole: cei dintai, cum sa-si ispraveasca alergarea, cei din urma cum sa duca mai departe lucrurile bune mostenite de la inaintasi, pentru ca fiecare dintre acestia, la randul lor, sa poata spune precum Pavel: "A Imparatului vesniciilor, a nemuritorului, nevazutului si singurului Dumnezeu, sa fie cinstea si slava in vecii vecilor! Amin!" (1 Tim.1:17)